Home » Știință » Un studiu recent sugerează că Venus ar putea avea activitate vulcanică

Un studiu recent sugerează că Venus ar putea avea activitate vulcanică

Publicat: 12.01.2020
Dacă concluziile acestui studiu sunt adevărate, Venus ar putea fi cea de a doua planetă din sistemul solar care încă este activă vulcanic.

Între Venus şi Terra există un număr mare de smilarităţi, susţin oamenii de ştiinţă, totuşi, condiţiile dure de la surafaţa planetei fac ca explorarea acesteia să fie extrem de greoaie. Una dintre întrebările la care cercetătorii încearcă să răspundă de câteva decenii este legată de prezenţa activităţii vulcanice, deşi faptul că această planetă era activă în urmă cu 2,5 milioane de ani, există dubii cu privire la acitivitatea vulcanică din prezent.

Un studiu al Institutului Lunar şi Planetar (LPI) din Statele Unite ale Americii a ajuns la concluzia că Venus prezintă activitate vulcanică chiar şi în prezent; ceea ce face ca aceasta să fie cea de a doua planetă din sistemul nostru solar care este activă din punct de vedere vulcanic în prezent, notează Science Alert.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii conduşi de către dr. Justin Filiberto, expert în petrologie şi geochimie, au folosit date colectate de către misiunea Magellan a NASA şi de către orbiterul Venus Express. Folosind date obţinute de către aceste instrumente ştiinţifice, dar şi o simulare a condiţiilor atmosferice, oamenii de ştiinţă au descoperit că fluxurile de lavă pot fi active chiar şi în prezent.

Dr. Filiberto este de părere că aceste indicii legate de continuarea activităţii vulcanice chiar şi în prezent oferă posibilitatea înţelegerii dinamicii interioare a altor planete din sistemul nostru solar, precum Marte sau Pământul. „Dacă Venus este într-adevăr activ astăzi, ar fi un loc minunat de vizitat pentru a înţelege mai bine interiorul planetelor. De exemplu, am putea studia modul în care planetele se răcesc şi de ce Pământul şi Venus sunt active vulcanic, dar nu şi Marte. Misiunile viitoare ar trebui să poată vedea aceste fluxuri şi schimbări în suprafaţă şi să furnizeze dovezi concrete ale activităţii sale”.

Studiul a fost publicat în Science Advances.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte